sfarame

Astăzi m-am trezit mai devreme. Îmi propusesem să-mi dedica întreaga zi studiului. Cele 15 subiecte întinse pe 59 de pagini şi alte variaţiuni pe tema aveau să mi se scurgă lin în cortex . Eram gata pentru pregătire.

Mi-am făcut o salată cu roşii, castraveţi şi brânză. Mi-am spus ca un mic dejun bogat în vitamine mă va ajuta pentru pregătire. Nu doream să îmi ghiorăie maţele de foame în timp ce îmi înv

Mi-am petrecut sâmbătă seara acasa la un prieten cu domiciliu central. De pe balconul lui de la etajul 8, centrul bucureştiului apare ca o bucată jerpelită din cartierele Parisului. Optimist, nu?

Populaţia pe timp de noapte este alcătuită grosso modo din vreo 20 de puşpirei ţigănuşi care aleargă după vreo 10 străini geluiţi, cazaţi pe lângă Ateneu . Sport degeaba.

Pe la vreo 4 dimineaţa un nene cu pungi de piaţă în mână urla gâfâit in faţă la Max Mara: "Mi-a ciordit telefonul!"

Puştanul se pitise după un jeep la vreo trei metri de el şi efectua verificări de mentenanţă pe obiectul şutit.

A apărut mă-sa. 

Nenea învarte cu pungile la mafaldă, bolborosesc ceva între ei. 

După atâta agitaţie surdă, ăla micu se plictisise după maşină şi nemulţumit de telefonul babalâcului, i-l dă înapoi, în schimbul a vreo 3 bancnote trântite în scârbă. Pleacă satisfăcut. Şi-a făcut bugetul.

În acest răstimp am mai văzut un ozn. Acasă i-am zis mamei. S-a bucurat.

 

 

Se ia o chestie.
Nu ştim cum îi spune, dar o numim generic şi într-un mod vag „noi”.

Se amestecă
acest  „noi” cu străzi, festivaluri,
metrouri şi băncile de la Ateneu , asta în cazul în care nu avem bani.

Se sărează cu
casa ta, pentru că a mea e la dietă.

Se pune la copt
vreo câteva luni şi jumătate.

Se scote rumenă
şi se lasă la răcit câteva zile la Brasov.

Face poc şi paf în
gară şi în trenul de întoarcere.

Se dizolvă în
multă apă cu sare până devine foarte septică.

Se aplică manevra
„delete”

Se scoate
castronul şi se scuipă pe el, pentru că face bine.

Se face pauză de
cură, de curăţare, de zen.

Se procură o
pisică, ieşiri dese în oraş şi planuri iremediabile cu prietenii.

Se trăieşte fără
noi.

 

Poftă bună!

Fraţilor, ce să vă zic. Am ajuns la momentul terminării lăbărelilor copilăreşti. A venit vremea în care este musai să mă fac serioasă. Serioasă pe stradă, serioasă la telefon, serioasă în toate cele. A venit vremea aia oribilă, ternă şi macabră în care îşi face locul marele blestem al carierei, acel "ce vrei sa te faci cînd vei fi mare".

 

Era caterincă gândul ăsta acum puţini ani. Îmi făceam tot felul de filmuleţe cu eu-carierista în plină acţiune. Când eram mică vroiam să ma fac arheoloagă. Mă uitam la toate documentarele de pe Discovery despre dinozauri şi le învăţasem numele pe dinfară. Ba chiar am organizat un sit arheologic cu văr-miu în fundul curţii de la bunica. Succesul nostru a constat în descoperirea unei specii noi de arheopterix care murise recent deoarece scheletul se afla la suprafaţă, în primul strat de sol. Mai puţin fericită a fost bunică-mea când ne-a văzut alergînd pe stradă cu oasele de găini infestate cu nu mai ştiu ce fel de rabie. Deci pot spune că mi s-a cam pecetluit cariera asta, mai ales cănd am aflat că pe la noi prin ţară nu prea au umblat dinozauri că era o amărâtă de mare.

 

Prin generală vroiam să mă fac analist politic . Era an electoral şi la mine în casă se vorbea dimineaţa, la prânz şi seara numai despre CDR, PSDR, APR şi alte R-uri. Din păcate şi pasiunea asta mi-a fost curmată rapid. Nu prea aveam cu cine dezbate la şcoală scena politică de tranziţie; colegii erau preocupaţi de filmele Emanuelle, colegele scriau poezii prin oracole, iar profesorii îmi cam ignorau înverşunările. Eram o neînţeleasă.

 

Printr-a 8a vroiam să mă fac artistă şi să dau la Tonitza . Desenam frumos ce-i drept şi mă îmbrăcam şi foarte şui, deci m-aş fi încadrat în colectivul de acolo. Paravanul însă a constat în scurta mea amorare de un tonitzar care nu era chiar uşă de biserică. Mama a aflat şi m-a pus pe mine să mă fac uşă de biserică. Aşa că ghiciţi ce liceu am făcut eu!

 

Despre ce a urmat după, într-o insemnare viitoare.  

 

 

Acest text este total patriotic, super naţionalist şi, like, very pro patria ! Nu glumesc! E really pe bune!

 

Acum trei minute am avut două revelaţii! O mică revelaţie şi o mare revelaţie, ca tot românul, pe closet şi cu revista in braţe. Prima: româncele sunt mai deştepte decât românii pentru că se aşează mai des pe budă decât mucho macho-românii, deci care va să zică, au mai multe revelaţii. A doua: ei bine, îmi place să trăiesc în Românica! În acele momente de autosatisfacţie pe care, la drept vorbind, le aşteptasem întreaga zi  petrecută într-o continuă stare de pasivitate academică (tradus colocvial, la cursuri propice hibernării), am realizat că’s patrioată! Da! Îmi "ubesc" ţara!

 

Amu voi argumenta!

 

Îmi place România pentru că e "simply surprising "! (Cu aceasta ocazie vreau să-l ovaţionez pe GENIUL care a putut născoci sloganul ăsta! Heil frăţică!) În fiecare zi ceva se petrece, dar nu orice, ceva de basm, de fandacsie, de cele mai bune bancuri!

Noi nu avem nevoie de filme de comedie, putem să râdem imediat ce iesim pe uşă, afară sau cât să ne aruncăm ochiada pe o fiţuică de ziar.

 

Par egsampel, săptămâna trecută citeam pe blogul lui exarhu  cea mai genială şi deci românească ştire: un boschetar a fost trimis in judecată după ce a devastat o capelă dintr-un cimitir şi a luat la omor pe mortul depus acolo, ferm convins că era ta-su! Pe sistemul "nu era ta-su, bah!". Beat rangă, fapt datorat pălincilor de pomană şi vinului găsit în vecinătatea sicriului, fiul rătăcitor a realizat într-un târziu minora confuzie şi, pentru că era băiat cu bun simţ, şi-a cerut iertare şi i-a pupat mâna mortului. Ce gest suav! Un exemplu de urmat pentru junii primi. Mă întreb, câţi dintre voi mai pupă mâna fie şi unei persoane în viaţă?

 

Ştiţi povestea cu jaguarul de la zoo, nu? Aşa de bine au aplicat metodele de imobilizare ale anumalului evadat, că l-au şi căsăpit. L-au căsăpit cu procedurile de salvare. Pe toate cred le-au aplicat! Au tras in el cu toate tranchilizantele, ba cred ca i-au pus si laţul la gât. Şi pentru că suntem în plină campanie de protecţie a animalelor, pimaria a demarat si o invesigaţie! O echipa de sherlock holmes şi CSI Bucale elucidează cazul acestei crime. Şi jaguarul deja este tratat mai ceva ca un om. Este atât de om, încât are conştiinţă, judecată, să nu mai spun şi raţiune. Astfel că anchetatorii au ajuns la concluzia că domnul Jaguar avea mustrări de conştiinţă, intrase în depresie, era foarte tristuţ şi astfel S-A SINUCIS! Doamnelor si domnilor, honorabilă instanţă, animalele cer psihoterapie! 

 

Ah, şi pentru că tot vorbeam de zoo, azi dimineaţă am aflat că există o firmă rezidenţială care deţine teren în apropierea raiului animalelor. Mai mult, atât compania cât şi viitorii propritari de vile, şandramale şi cotete de lux au luat la întrebări conducerea de la zoo. "Când mutaţi domne animalele, că pe noi o sa ne deranjeze?!"

 

Pentru cei care isi mai pierd din optimism si motivatie.

 

Am vazut filmul. Nu pot spune ca e bun sau prost pentru ca nu cred ca sunt in masura sa pot numi un film bun sau prost. Si nici nu pot vorbi de placut. Nu are cum sa-ti placa un film despre un avort platit ca la centura. Dar m-a tinut in scaun si mi-a intrat pe sub piele. 

Afara mi-a zis cineva ca nu e "film de Cannes ". As vrea sa aflu cum trebuie sa fie un film ca sa fie "de Cannes".

Poate ca  pe unii nu i-a atins atat de mult, dar eu am tot auzit de povesti care mai de care mai triste legate de sarcini care nu erau dorite, de medici care-si ascundeau ustensilele in soba sau copii aruncati pe ghena de la bloc. Plus ca’s fata, na….

M-am pus si eu pielea tipei si mi-am multumit soarta de a trai pe vremurile astea si nu atunci. Poate ca de-asta mi s-a parut filmul mai transant.

Si atmosfera mi s-a parut foarte bine cladita. Cadre lungi de o liniste absoluta care te apasa cumplit… Eu zic ca Mungiu a facut o treaba buna.

Si pana la urma, incepe sa se contureze o personalitate a filmelor romanesti, asa minimaliste si foarte sterne, de parca toti am fi fara suflet. Nu tu dragoste, nu tu ura, nu tu racnit si svarcolit de plans pe jos, fara lacrimi si fara rasete. Asa om fi si noi? 

 In sfarsit,  se pun bete in rotile care merita!

Acum mi-a fost dat sa aud ca ministrul biciclist a mai inscris un gol pentru mediu: le-a livrat o suspendare "prietenilor" de la Rosia Montata Gold Corporated. Motivul este provocat de sublima noastra justite cu ale ei meandre concrete.

Citez: "Ministrul a spus că Legea contenciosului administrativ (L 552/2007) a
fost modificată în 2 august şi, potrivit articolului 14, în ipoteza
emiterii unui nou act administrativ cu acelaşi conţinut cu unul deja
suspendat , actul dublură e suspendat de drept." Evident, nu se pricepe mare lucru, decat ca e birocratie . Sa mai punem in calcul faptul ca se va lasa si cu un proces, iar aici stim cu totii cat de sprintena este justitia mioritica. 

Today I inima birocracy!

 

"Aveti pantaloni coupe ?" asta am intrebat eu timp de 3 ore la toate magazinele cu pantaloni din oras. Cred trebuia sa fiu mai clara in ce priveste decapotarea: in fata sau in spate?

Cuvantul potrivit era pana, dar ce sa-i faci cand ai mintea la te miri ce!

 

Atat.